<>

Albert Camus

Don't walk behind me; I may not lead. Don't walk in front of me; I may not follow. Just walk beside me and be my friend.

Friday, November 23, 2012

Carte si Film The War Of The Worlds

 
Se pare că de mult n-am mai scris la rubrica Film și Carte. Așa că am ales astăzi o carte din ”preistoria” SF-ului și unul dintre filmele ce o ecranizează. Este vorba despre The War Of The Worlds (Războiul Lumilor) de H. G. Wells scrisă în 1898. Cam de multișor, nu? Însă este una dintre pietrele de temelie ale stilului SF. În plus este și printre primele cărți ce au au avut ca subiect invadarea Pământului și lupta rasei umane cu o specie extraterestră.

Cartea își trage seva din toate superstițiile și prejudecățile epocii victoriene, gândiți-vă ca atunci s-au lansat ca gen și stilul gothic, horror ș.a., iar romanul a fost interpretat în fel și chip dându-i-se tot felul de înțelesuri într-o societate ce era la apusul său. Nici măcar titulatura de science-fiction nu exista, cartea fiind catalogată ca scientific romance la fel ca și predecesoarea sa The Time Machine (Mașina Timpului) din 1895. Oricum în acea epocă s-au scris mai multe cărți având ca subiect o invazie, acesta fiind un subiect la modă ce trăda anxietatea și contextul politic european ce a precedat Primul război mondial. A existat chiar și un curent literar ce se numea invasion literature, iar între 1871 și 1914 s-au scris peste 60 de lucrări de ficțiune ce prezentau o invazie a Marii Britanii. Ca un fapt divers, marțienii călătoresc spre Pământ într-un proiectil lansat dintr-un tun uriaș de pe Marte, aceeași idee apărând și în romanul lui Jules Verne, De la Pământ la Lună. Interesant este faptul că acest lucru l-a inspirat pe cercetătorul Robert H. Goddard în munca sa în domeniul rachetelor. Muncă ce a culminat cu programul spațial Apollo, program ce a condus la aselenizarea primului om pe Lună. Oricum, treaba este că de atunci toți am început să ne referim la extratereștrii cu termenul de marțieni, o întreagă pleiadă de cărți au mai fost scrise având ca subiect planeta Marte, v-am mai scris și eu despre seria A Princess of Mars (Prințesa de pe Marte) de Edgar Rice Borroughs, benzi desenate, desene animate, adaptări radio sau filme. Putem spune că este o sursă nesecată acest subiect ce se reinventează cu fiecare generație de cititori sau cinefili.

Războiul Lumilor este scrisă la persoana I și prezintă aventurile unui personaj (numele său nu este dezvăluit) și ale fratelui său în Londra în timpul unei invazii extraterestre. Cartea are două părți: Cartea întâi – Sosirea marțienilor și Cartea a doua – Pământul sub marțieni. Romanul narează călătoria eroului, un jurnalist, ce încearcă să ajungă lângă soție, descriind de-a lungul periplului său drama umanității în fața unei tragedii de proporții planetare. Și dacă vreți să știți, cartea a fost și este atât de populară încât a fost tipărită fără întrerupere de la apariția sa. Cea mai frumoasă, tulburătoare și faimoasă adaptare a cărții a avut loc în 1938 într-o emisiune radio ce a fost transmisă ca un buletin de știri și a băgat în draci persoanele ce au ascultat. S-a creat o panică generală ce cu greu a putut fi stăpânită, oamenii crezând cu adevărat că asistă la o invazie extraterestră. Resposabil de această șotie am putea spune, nu este nimeni altul decât Orson Wells, cel ce a povestit romanul la radio. Pentru tinerii noștri cititori, a fost unul dintre cei mai mari actori și regizori ai cinematografiei mondiale.

Eeee și acum să ne îndreptăm repejor spre a doua secțiune a rubricii noastre, filmul. Grea alegere! Au fost o mulțime de ecranizări, unele mai bune, unele mai proaste, cu buget mai mare sau mai mic, așa că alegerea este destul de grea. M-am hotărât să fac un compromis ținând cont de felul, și nu o zic cu răutate, al noii generații ce nu mai are timp și nici răbdare pentru multe lucruri fiind asaltată cu informații din toate părțile. Un compromis între modernism și calitate, deci ne vom îndrepta pașii către filmul din 2005 War of Worlds regizat de Steven Spielberg și scris de Josh Friedman și David Koepp
În rolul principal îl găsim pe Tom Cruise, ce era la a doua colaborare cu regizorul Steven Spielberg după SF-ul Minority Report din 2002, tot o ecranizare, dar după un nuvelă de Philip K. Dick. Aici personajul nu mai este un jurnalist, ci un tip așa, mai din popor, operator de macara în port, însă acțiunea este tot călătoria sa printr-o lume devastată pentru a ajunge la soție. Fratele este înlocuit de copii, de unde și drama mai mare (cine nu e părinte nu are cum să înțeleagă), iar locația nu mai este Anglia, ci Statele Unite. Totul este actualizat, modernizat, dar această modernitate este o armă cu două tăișuri după cum se va vedea în film. Însă trecând peste aceste artificii, lupta și ideea este veche de când lumea. Dacă mi-ați citit recenzia pe care am făcut-o cărții lui David Moody, Trust, o să înțelegeți. Căci dacă în cartea lui Moody omenirea asistă cuminte și binevoitoare la cucerirea Pământului, acum suntem mai aproape de felul nostru de a fi. Mai neîncrezători în necunoscuți, mai cârcotași și mai aproape de adevărata noastră natură, adică violența. Să nu spunem totuși o violență gratuită, dar când se pune problema de a-ți salva copiii, orice om va face tot ce îi stă în putință pentru a-i proteja.

Despre subiect nu o să vă spun nimic. Cred că l-ați văzut, iar dacă nu ați făcut-o, vizionați-l! Merită, ce naiba, e un film de Spielberg. Bine regizat, bine jucat, cu efecte care nu vă vor dezamăgi. Cu o distribuție bună ce ne prezintă actori ca Tom Cruise, Tim Robbins, Morgan Freeman și Dakota Fanning care la numai 11 ani face un rol de excepție.

Așa că vă recomand să citiți cartea, nu plecați de la ideea că fiind prea veche poate fi cam desuetă în privința subiectului SF. E un exercițiu bun și veți realiza de unde s-a plecat și unde s-a ajuns în acest curent literar. Gândiți-vă totuși că fără această carte cât de săraci am fi fost și ce orizonturi a deschis în imaginația noastră.

Despre film, sunt destule, aveți de unde alege. Pe acesta sau pe oricare-l veți dori.
Lectură plăcută și vizionare plăcută!

4 comments:

giorgiana said...

dupa ce am vazut filmul, n-am mai dormit bine noaptea...impresionant, dar m-a marcat o vreme

CCAM said...

Nu esti singura! Pana la copii nu ma prea "marcau"; dupa, daca vad/citesc prea tarziu un subiect dintr-acesta delicat, ma framant noaptea gandindu-ma cum, ce si cum as face sa-mi apar odraslele. Ciupeala curata!=)))

giorgiana said...

exact asta am vrut si eu sa spun...te gandesti cum vei reusi sa-i salvezi daca se va intampla ceva rau cu lumea noastra

Unknown said...

Numele meu este Sandra, viața mea sa întors! După 7 ani de căsătorie ruptă, soțul meu mi-a lăsat doi copii. M-am simtit ca viata mea era pe punctul de a termina aproape sinucidere, am fost emotionala in jos de foarte mult timp. Mulțumită unei vrăjitoare numită Lord odudu, pe care l-am întâlnit online. Într-o zi credincioasă, în timp ce navighez prin internet, am dat peste mărturii despre mărturia acestui vrajitor. Unii oameni au mărturisit că le-a adus înapoi pe iubitul lor Ex, unii au mărturisit că reface pântecele, vindecă cancerul și alte boli, unii au mărturisit că poate vrăji pentru a opri divorțul și așa mai departe. De asemenea, am întâlnit o mărturie specială, despre o femeie numită Lydia, ea a mărturisit despre modul în care a adus înapoi iubitul ei Ex în mai puțin de două zile și, la sfârșitul mărturiei sale, a renunțat la adresa de e-mail a DOMNULUI. După ce am citit toate acestea, am decis să încerc. L-am contactat pe VIA Email și i-am explicat problema. În doar 48 de ore, soțul meu sa întors la mine. Ne-am rezolvat problemele și suntem mai fericiți decât înainte de Lordul odudu, este într-adevăr un om talentat și nu voi opri publicarea lui pentru că este un om minunat ... Dacă aveți o problemă și căutați o adevărată castă de vrăjitor Pentru a vă rezolva toate problemele pentru dvs. Încercați oricând oduduspiritualshrine@gmail.com, el ar putea fi răspunsul la întrebările dvs.
 
1. REALIZAREA EXECUTIEI
 
2. LOTTERII CÂȘTIGĂRII.
 
3. BATEREA COPILULUI.
 
4. REFLECȚIA CURSULUI DE GENERARE.
 
5. ÎNȚELEGEREA LOCULUI DE MUNCĂ.
 
6. PROMOVAREA LOCURILOR.
 
7. SPRE MONEY.
 
8. PROTECȚIA SPIRITUALĂ.
 
9. ÎNGRIJIREA BERCELOR.
 
10. SPELL BEAUTY.