Review: Wild Horse by Kyle Richardson

A world where their abilities could change everything … or lead them both to ruin.

Here we go again indeed! Review - Mamma Mia! Here We Go Again (2018)

Director: Ol Parker

Writers: Ol Parker (screenplay by), Richard Curtis (story by) |

Stars: Lily James, Amanda Seyfried, Meryl Streep

20 July 2018 (USA)

Total Recall - Film Vs Film

“La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”. Știți expresia, nu? E, eu chiar astăzi (duminică) am pățit-o. Am zis să merg la film, că tocmai a apărut de curând și vroiam să vă scriu despre el. După ce mi-am terminat treburile, lecțiile cu copiii, am zbughit-o la film. Și ce să vezi? O înșiruire mai mare de platitudini, clișee, replici fără rost, filozofie aiurea și simbolistică ieftină cum nu am mai văzut de mult într-un film. Dacă ar fi fost vorba de un film de duzină aș fi închis ochii. Dar să faci asta cu un film de buget mare, și pe deasupra un remake, știind că oamenii vor avea un reper, mi se pare chiar ciudat.

Deci, să pornim bătrânește... Total Recall este filmul și are la bază o povestire de Philip K. Dick. Povestirea este bună, nimic de zis, nu o comentăm acum, a apărut și în românește la editura Nemira sub numele de Amintiri garantate în culegerea de povestiri Furnica electrică. În anul 1990 apare filmul Total Recall cu Arnold Schwarzenegger în rolul principal. Da, este un film de anii 90, cu efecte din acea vreme, nici nu ştiu dacă a fost folosit vreun efect CGI, cine știe, poate doar scena scanner-ului, mai mult doar machete și efecte tradiționale. Filmul a fost un succes la vremea lui, Arnold era pe val (încă nu apăruse Terminator 2), şi povestirea lui Philip K. Dick cu toate că nu a fost decât ideea de la baza filmului a fost bine dezvoltată. Sigur, acum o să spuneți că e puțin perimat, dar peste ce nu trece timpul... Arnold desigur nu este Al Pacino, și nimeni nu îl pune să rostească vreo tiradă, ci să facă ce știe el mai bine: să spargă capetele băieților răi. Iar la chestia asta, mă repet, se pricepe foarte bine. Este un film unde violența este garantată, așa erau și vremurile, uitați-vă și la alte filme de atunci, dar cred că împătimiții genului SF nu l-au ratat. În ceea ce privește subiectul, el ar suna cam așa: Pământul este secat de resurse, populația a crescut la un nivel alarmant şi drept urmare a început colonizarea planetei Marte. Societatea este una opresivă, apare rezistența, iar Douglas Quaid, un fost agent secret pe nume Hauser infiltrat în rezistență, este dezactivat și i se şterge memoria. Din cauza unei vizite la un sediu de implantat vise, memoria i se reactivează, iar evenimentele capătă o nouă turnură. El pleacă pe Marte, prietenii devin dușmani și viceversa, secretele ies la iveală, gloanțele încep să șuiere în toate direcțiile, totul o ia razna şi un mister străvechi care va salva planeta este descoperit. Cam asta e pe scurt, mai mult nu vreau să spun pentru că putem avea prieteni ce nu l-au văzut și nu ar fi frumos să le stricăm plăcerea primei vizionări. Este un film tipic de acțiune cu Arnold Schwarzenegger.

 

 
În filmul de astăzi, cel din 2012, apar niște chestii noi, dar cum se știe, nu tot ce e nou e și bun. Totul pleacă de la aceeași idee, dar cam aici rămânem și noi cu asemănările. Nu zic că ar fi ceva rău, însă dacă ar fi dezvoltat ideea într-un sens interesant nu aș fi avut nicio problemă. Planeta Marte? Luați-vă adio de la ea. Totul se petrece pe un Pământ devastat, unde doar Marea Britanie și Australia mai sunt locuibile. Și deodată, parcă scenariștii au intrat în pană de idei. Sunt aduse unele scene din filmul vechi sau unele personaje sunt contopite și nu cred că a fost din cauza bugetului. Apar cadre care te duc cu gândul la alte filme. Australia arată precum orașul din Bladerunner al lui Ridley Scott, o cursă de mașini te duce cu gândul la Al cincilea element al lui Luc Besson, iar forțele de poliție alcătuite din roboți seamănă îngrozitor de mult cu clonele din Războiul clonelor al lui George Lucas. Parcă te aștepți să apară Darth Vader de după un colț, precedat de tema sa muzicală. Unele dialoguri sunt împănate cu filozofie de duzină ce cu siguranță nu își are rostul. Efectele sunt CGI, însă se văd un pic cam desenate ca într-un joc video. Normal că sunt efecte, dar nu se compară, de exemplu, cu cele din Pirații din Caraibe partea a treia, unde furtuna arată cât se poate de reală. Ca o curiozitate, apare la un moment dat o prostituată cu trei sâni. Este un element preluat din filmul precedent, numai că acolo își avea rostul, pentru că pe Marte din cauza lipsei de aer apăruseră diverse mutații genetice. Dar în acest film nu mai apar și alții, iar purtătoarea acestei triplete este ca nuca-n perete. Mă gândesc că cineva din noua echipă a rămas foarte afectat de apariția asta acum 22 de ani. Mai sunt elemente preluate din filmul anterior, dar și explicațiile acestora sunt cam trase de păr. Nu insistăm asupra lor pentru că ar trebui să ne referim la anumite scene anume și nu vrem să dăm spoiler-e.
 Rolul principal este interpretat de Colin Farrell, un actor bun ce își face treaba ca la carte.  Din păcate nu i-au creat un stil de luptă propriu. Deși bună, coregrafia i se potrivea mai bine unuia ca Jet Li. Oricum, Collin Farell nu este tipul Die Hard. Alte părți bune... sunt câteva scene haioase, dar nu cât să salveze filmul. Poate și Kate Beckinsale frumoasă și rea.

De recomandat, nu am să fac asta. Dar dacă vă nimeriți printr-un mall, și aveți de omorât vreo două ore, cine știe, poate vă faceți curaj și intrați la film. Mai vorbim după aceea. Trailer-ul este atât de bun încât poate păcăli pe oricine.

Parerea mea - Legacy (Mostenirea) de Cayla Kluver

La vârsta de 17 ani, Prinţesa Alera, moştenitoarea regatului Hytanica trebuie să-şi îndeplinească principala îndatorire: să se mărite cu omul ce va deveni rege. Însă alegerea pe care a făcut-o tatăl ei o umple de deznădejde.
Când gărzile palatului capturează un intrus, un băiat cam de vârsta ei, cu ochi albastri de oţel din ţara inamică regatului ei, Alera este speriată, dar şi intrigată. Dar ea nu ar fi putut să ghicească ca întâlnirea lor secretă va dezvălui moştenirea întunecată care umbreşte ambele regate.
În această lume mistică a conspiraţiilor de palat şi a sângelui magic, loialităţile vor fi testate. Curajul nu va fi suficient. Si o dată începută lupta împotriva a tot ceea ce iubeşte Alera, dragostea poate cauza căderea unui regat.


 Parerea mea:

Legacy este prima parte dintr-o trilogie, aşa că să nu vă aşteptaţi la ceva definitiv la sfârşitul volumului.

Nu veţi avea parte de aventuri tumultoase şi amoruri fierbinţi, cel puţin nu în acest volum. Povestea curge domol dar nu plictiseşte, e construită şi condusă bine. Evoluţia te satisface deşi nu este cea la care te aşteptai sau cea pe care poate ţi-ai fi dorit-o.

Fără artificii gratuite şi inutile, fără amănunte exagerate autoarea prezintă o viaţă de curte viabilă, realistă pe care ţi-o poţi închipui uşor şi ale cărui reguli stabilesc limitele stricte în care personajele evoluează. 

Într-o lume în care rolul femeii este desconsiderat, eroina noastră se află într-o poziţie cu adevărat delicată. Ea e pusă în situaţia să aleagă între ce i-ar vrea inima şi ce i-ar dicta mintea, între sentimente şi datorie. Dragoste, alegeri, primi fiori, drumul spre maturizare, sensibilitate şi decizii – le găseşti pe toate.

Atmosfera te absoarbe subtil şi niciun personaj nu-ţi este (total) antipatic, dimpotrivă. Am găsit pentru fiecare calităţi şi/sau comportamente de admirat şi astfel toate personajele mi-au devenit cel puţin agreabile.

Este prima carte în care nu mă pot, de la bun început, poziţiona decisiv sau cum mai vreţi să-i spuneţi într-o „echipă” şi, ţineţi cont, sunt trei echipe. Cu Dimitri, Barrons, Bones... a fost floare la ureche. În Legacy însă ţin cu fiecare dintre cei trei „pretendenţi” atunci când e prim plan (unuia dintre ei eu i-am acordat acest statut deşi bănui că a fost/este şi intenţia autoarei). Recunosc că am un preferat dar tare îmi e că, de data asta, în final nu va fi el fericitul câştigător al inimii şi mâinii Alerei. Probabil se va sacrifica pentru ea. De fapt, oricare dintre cei trei s-ar putea sacrifica pe sine pentru Alera sau pe Alera şi dragostea ei/lor pentru binele regatului. Trist, nu? Sau mai bine gândiţi-vă că, se pare, preferatului Alerei (nu şi al meu), îi este ursit să subjuge regatul acesteia.

Eşti ţinut în priză şi nu ştii la ce să te aştepţi; acum crezi că se aranjează apele în favoarea unuia pentru ca apoi să se schimbe în favoarea altuia... de aceea zic, sper că favoritul meu are încă şanse.

Poate părea că Legacy are un subiect spus şi respus, dar pe mine m-a făcut să tânjesc după momente libere pentru a o citi şi să regret că am stat prea mult la taclale pe net în loc să citesc.

Inocenţa autoarei (se spune că a scris cartea la 14 ani) dă un aer plăcut, un suflu proaspăt şi face să merite a fi citită cartea. Nu vă faceţi iluzii, nu pare scrisă de un adolescent.

Sper sincer să vă placă.

„We will return without injury”, he promised. „But if not, know that what happened between us is in the past, and that you never left my heart.”

În curand recenzia la volumul 2, Allegiance

Volumul 3, Sacrifice, va fi publicat in 23 octombrie 2012.

Parerea mea si Concurs - Statia polara de Matthew Reilly

Parerea mea:

Vedeți ce se întâmplă dacă te iei după nevastă? Ajungi să-ți faci blog şi te apuci de recenzii. Scăpasem eu de gura ei (CCAM dacă mai trebuia menționat) doar cu Goodreads, dar… asta-i viața!

                Eeee… şi acum să ne întoarcem la treburile noastre. Mă gândeam să vă scriu din nou despre una cu zombie, dar am zis că o să spuneți despre mine ca sunt un freak, aşa că o să schimbăm puțin registrul (nu, nu o să mă ocup de Barrons, Curran, Bones sau Pepe şi Sztella, asta e domeniul CCAM), ci o să vă prezint o carte cu adevărat explozivă.

                Ice Station (Stația Polară care a apărut şi la noi) de scriitorul australian Matthew Reilly, este un adevărat roller coaster, cum ar spune americanii. Cartea face parte din seria Scarecrow, însă stați liniştiți, cărțile nu urmează o linie continuă, aventurile se schimbă de la un volum la altul, iar voi le puteți citi pe oricare din ele fără problema de a avea întrebări neexplicate, şi oricum scriitorul mai face mici aduceri aminte. 

           Căpitanul de puşcaşi marini Shane M.Schofield aka Scarecrow şi echipa sa sunt trimişi în Antartica să salveze o echipă de exploratori. Totul pare simplu până când descoperă că sunt implicate şi trupe speciale franceze şi englezeşti. O formulă des uzitată spune: ‘Iadul se dezlănțuie’, dar în situația aceasta se potriveşte perfect. Nu doar oamenii se vor lupta (cunoştințele şi alianțele se vor schimba sau vor fi uitate), ci şi natura va pune piedici prin vreme şi sălbăticiuni, asta nefiind o mare surpriză ținând cont de locația unde ne poartă acțiunea. Ritmul este sacadat şi foarte alert, descrierile sunt concise fără a se pierde în amănunte. Sigur, că în toate cărțile moderne, există moda de a explica cu lux de amănunte termeni militari sau specificarea unor arme, dar intrând în povestire vă veți obişnui cu ele şi nu le veți mai da atenție. 

Introducerea este scurtă şi acțiunea debutează abrupt. Scenele de luptă vor face deliciul pasionaților, ele întinzându-se pe zeci de pagini, ținându-te cu sufletul la gură. Răsturnările de situație vor fi la ordinea zilei şi toată cartea este ca o maşinărie fără frâne într-o cursă nebună. Ştiti că există şi exagerări în cărți de acest gen, dar nu săriți în sus că este exagerat, pentru că sunt presărate precum mirodeniile într-o mâncare rafinată. Dacă ați văzut filme cu James Bond, atunci totul este în regulă. Mie mi-a plăcut foarte mult, şi este una din cărțile cele mai bine scrise de autor.

V-o recomand cu căldură, chiar daca locația cărții este foarte friguroasă, dar o să vedeți că nu o s-o mai lăsați din mână.

Semper Fidelis!

George 

PS: CONCURS  - Daca sunteti curiosi cum este cartea, lasati un comentariu in care sa indicati numele si numele GFC cu care urmariti Mythical Books si poate veti castiga un exemplar.

Va puteti inscrie pana pe 25 august. Castigatorul va fi anuntat aici si va trebui sa transmita adresa sa completa in trei zile de la anunt. 

Cred ca am spus tot ce trebuia...

Parerea mea - The Gates of Troy and The Armour of Achilles (Adventures of Odysseus #2 and #3)

După cum ştiți din recenzia cărții King of Ithaca de Glyn Iliffe, seria The Advetures of Odysseus, alcătuită din trei volume, este de fapt povestea războiului troian. Poate o să spuneți că din nou o să vă plictisesc cu o ciorbă reîncălzită de acum 3000 de ani, eu totuşi rămân la părerea că ați putea să vă pierdeți un pic din timpul vostru prețios, şi dacă vă cad cărțile în mână, nu ezitați şi aruncați-vă un ochi pe ele. Vă reamintesc că sunt scrise într-un stil modern fără descrieri şi personaje homerice pe care un cititor tânăr le-ar considera un balast inutil (Atenție!), şi sunt descrise prin ochii unui personaj imaginar.

                Următoarele părți din serie sunt The Gates of Troy (La porțile Troiei) şi The Armour of Achilles (Armura lui Ahile). The Gates of Troy teoretic nu face parte din acțiunea războiului troian, ci însumează o serie de mituri referitoare la eroii participanți. Îl regăsim pe Odiseu prefăcându-se nebun pentru a rămâne acasă, la fel şi cu Ahile ascunzându-se printre fustele fetelor de la palat, ne este povestită abandonarea lui Philoctetes pe insula Lemnos după ce i-a înnebunit pe toți cu duhoarea rănii sale şi totul culminează cu grozăvia faptei scelerate a regelui Agamemnon de a-şi sacrifice propria fiică - Iphigenia (veți vedea şi întorsătura faptelor pe care le-o dă autorul). Volumul se termină cu prima încăierare ce are loc în fața porților Troiei.

                De abia al treilea volum The Armour of Achilles reprezintă cânturile lui Homer, sau cele şapte săptămâni de război. Cum v-am spus, lipsesc înşiruirile plicticoase de nume ale unor războinici de mult uitați, iar autorul se foloseşte de povestiri ca de nişte piloni pe care construieşte cu abilitate propria poveste a tânărului Eperitus ce îşi slujeşte regele, pe Odiseu. Volumul se termină la fel ca şi Iliada un pic cam brusc, cu toate ca ştim că vechea poveste continuă cu Odiseea şi cine ştie poate şi Iliffe o va continua.

                Concluzia: de ce s-o citiți?

Pentru că în această poveste veți găsi tot ceea ce aşteptați de la orice carte sau film: lupte, dragoste, trădare, sacrificiu, milă, răzbunare… toate defectele şi calitățile umane care ne-au acompaniat de-a lungul existenței noastre. De aici şi perenitatea acestei legende care cred că îşi va pierde interesul doar odată cu sfârşitul civilizației noastre.

Citiți-o şi o să vedeți că nu este “expirată”.

Şi aveți grijă: “Feriți-vă de greci chiar şi când vă fac daruri!”

George