Recenzie Patient Zero (Joe Ledger #1) de Jonathan Maberry

„Un erou nu este mai curajos decât un om obişnuit, dar curajul lui ţine cu cinci minute mai mult.”

Ralph Waldo Emerson

Vrând-nevrând ne întoarcem tot la subiectul care a devenit un simbol sau o marcă a blogului – zombie-ul. Şi cu o atmosferă aşa bacoviană cum este în dimineaţa asta (sâmbătă), nici nu era foarte greu. Totuşi, povestirea pe care am ales-o iese din tiparul standard pe care îl cunoaşteţi (a câta oară vă spun asta?). Nu este nici o istorioară medievală, nici una din timpurile moderne ale apocalipsei. Am putea spune că este un techno-triller, cu accente de film poliţist, spionaj sau acţiune, ce mai, o adevărată tornadă de adrenalină şi unde creaturile mucegăite sunt folosite de către nişte indivizi fără scrupule pe post de armă biologică.

Patient Zero de Jonathan Maberry este cartea despre care vreau să vă vorbesc şi unde avem din nou un tip bine pregătit, expert în artele marţiale, fost militar şi acum poliţist, care poartă în suflet un vechi regret, o cicatrice ce nu vrea să se închidă. Parcă sună destul de cunoscut, o idee folosită în mai multe cărți sau filme, dar nu-i nimic, mergem mai departe căci treaba devine urâtă chiar de la început. Joe Ledger se trezeşte ridicat de nişte băieţi cu ceafa groasă de la FBI şi pus într-o cameră cu un individ, un terorist, pe care tocmai îl omorâse cu o săptămână înainte. Un individ care este mort şi se repede la tine să te omoare îţi ridică unele mici probleme. La început crezi că sunt în mintea ta, dar dacă individul sare să te muşte, atunci realizezi că s-ar putea ca lumea să se fi dus dracului şi glumele proaste nu-şi mai au locul. Iar dacă şi Agenţia Guvernamentală este pusă pe jar, înseamnă cu adevărat că totul a luat-o razna. Şi doar pentru că doi indivizi fără scrupule, plini de bani, se gândesc că pot negocia cu teroriştii, iar de aici pot veni câştiguri imense. Ce contează dacă mai mor şi câţiva fraieri, se întâmplă zi de zi şi nimeni nu plânge după ei. V-am trezit interesul? Ce bombe, ce atentate? Cum vă sună o armată de zombie pe post de armă biologică? Nu focul va mistui lumea, ci microbul morţilor vii. Teribil, nu? Uite aşa, Joe Ledger împreună cu o echipă aleasă de el pe sprânceană, încep să golească încărcătoarele într-un ritm alarmant şi să fugă din loc în loc pentru a înăbuşi din faşă o infecţie sau o invazie în masă. Oricum ceea ce îi derajează pe toţi este că teroriştii sunt cu un pas înainte de fiecare dată. Şi că ţelurile lor ţintesc mai sus de a transforma câţiva nenorociţi în zombie. Din nou ne trezim cu soarta lumii pe muchie de cuţit. Dar când n-a fost aşa?

O cursă cu adevărat nebună, cu noi provocări şi întorsături de situaţie pe care nu le veţi bănui. O carte înfricoşătoare, care vă va ţine prinşi în lectură. E scrisă bine, informată, într-un stil antrenant şi susținut cu un limbaj haios, eroul având ceva din stilul mucalit al personajelor lui Bruce Willis. Jonathan Maberry face cu adevărat un tur de forţă, cartea este plină de acţiune, fără descrieri inutile şi fără timpi morţi. Romanul are un suflu proaspăt care va fi pe gustul cititorilor de acest gen. V-o recomand cu încredere.

„Până în clipa morţii, niciun bărbat nu poate fi sigur de curajul său.” 
Jean Anouilh

Lectură plăcută!