<>

Albert Camus

Don't walk behind me; I may not lead. Don't walk in front of me; I may not follow. Just walk beside me and be my friend.

Wednesday, November 28, 2012

Recenzie si Concurs - Ordinul negru de James Rollins

Black Order (Ordinul Negru) de James Rollins, este al treilea volum din seria Sigma Force. Nu am scris decât despre primul volum, Sandstorm (Furtuna de Nisip), însă nu am postat pe acest blog. Era chiar înainte de a-l deschide și Mona mă zăpăcea să scriu ceva despre cărțile citite, dar am uitat de ea după ce am pornit blogul împreună.
La fel ca și în cazul altor serii, subiectul nu trece dintr-un volum în altul, așa că le puteți citi liniștiți pe oricare dintre ele fără a avea teama că ați pierdut ceva. Singurul lucru comun sunt cele câteva personaje principale ce sunt eroii aventurilor.

Ordinul Negru este un roman de aventuri, acțiune, unii mai sofisticați l-ar numi techno-thriller, un adevărat melanj plin de misticism, superstiții, operațiuni speciale, idei despre puritatea rasei și invenții naziste ce pot părea acum fanteziste, dar cine știe, dacă mai dura războiul poate ar fi reușit să producă niște arme revoluționare ce le-ar fi adus din nou inițiativa. Multe dintre invențiile savanților germani care erau cu mult înaintea epocii lor, au fost preluate de către aliați și multe din realizările tehnice, militare sau nu, de după război s-au bazat pe acele cercetări. Și cum multe lucruri ce nu sunt înțelese la vremea lor sunt învăluite în mister, așa este și ideea principală în jurul căruia gravitează acțiunea cărții: ideea că naziștii ar fi lucrat la un aparat ce poate creea anti-gravitație, numit Clopotul. Aceasta ar fi teoria, însă cum v-am spus, secretele dau frâu liber imaginației și găsim în acest roman un dispozitiv ce nu ar fi folosit pentru a produce anti-gravitație, ci o mașinărie ce ar putea acționa la nivel celular, distrugând toată populația Pământului care nu ar avea gene ariene. Visul naziștilor de acum mai bine jumătate de secol ar putea deveni realitate în prezent. După cum v-ați dat seama, ideile scelerate încă au priză la unele persoane, iar noi ne vom trezi prinși din nou într-o cursă contracronometru pentru salvarea omenirii.

Și uite așa acțiunea ne va purta din nou pe patru continente, aventurile se vor ține lanț și vă vor captiva atenția. Cum era de așteptat avem un băiat dur ce nu se dă în laturi de la nimic, Painter Crowe, șeful Sigma Force, dar și un personaj feminin, Lisa Cummings o tânără doctoriță ce se trezește prinsă fără voia ei în vâltoarea evenimentelor. Şi pentru că noul Ordin Negru, născut din negurile vechiului ordin SS, vrea să-și pună labele pe cel mai mare mister din Univers: misterul creației vieții, cei doi sunt hăituiți fără milă de către neonaziști. Salvarea lor se numește echipa Sigma Force, condusă de către comandorul Gray Pierce. El îi va căuta cu o încrâncenare de bulldog peste tot pentru a-i salva și pentru a salva implicit și rasa umană.

Înainte să-mi săriți în cap că ați mai auzit de naziști și în The Dragon Factory a lui Jonathan Maberry, să știți că nici nu seamană și nici nu se adună. Ideile diferă, subiectul e altul, stilul lui Rollins este diferit. Poate chestia cu salvarea lumii să fie aceeași, însă o găsim în atâtea cărți și filme încât nu are rost să ne cramponăm de atâta lucru. O carte de aventuri bine scrisă, cu personaje bine conturate şi variate, ce vă va face plăcere să o citiți. Încercați să puneți mâna pe ea și vă garantez că nu o să vă dezamăgească.

Lectură plăcută!

Castigatoarea e 
Botezatu Paula

a Rafflecopter giveaway

43 comments:

Ralu said...

Personajul pe care il detest cel mai mult e Heathcliff din "La rascruce de vanturi". Imi cer scuze fanelor, dar pur si simplu nu am putut vedea nimic frumos in el.

Sabrina said...

Sincer personajul care ma enerveaza cel mai rau, nu pot spune ca il detest, este Bill din Vampirii Sudului.

Andreea said...

Cred ca ar fi majoritatea personajelor pe care le detest din Vampirii Sudului.De exemplu iubitta lui Alcide si lista poate continua:))

giorgiana said...

Cum acum citesc Vampirii din Morganville, personajul detestat este Bishop, tatal Ameliei

Unknown said...

Cred ca perrsonajul pe care il detest este Heathcliff din "La rascruce de vanturi"

Sabryy said...

Si eu votez Bill din Vampirii Sudului :D

black angel said...

Hmmm....Faye The Secret Circle

Smiling Miss said...

Eu cred că cel mai enervant personaj este mătura lui Jane, doamna Reed, din cartea „Jane Eyre”, de Charlotte Bronte.

Bianca said...

Nu cred ca exista vreun personaj care sa ma fi deranjat indeajuns de mult incat sa spun ca-l urasc,dar recunosc ca Avery Lazar,un personaj secundar,episodic din Academia Vampirilor,volumul V,m-a enervat la culme...

Unknown said...

Cel mai mult mi-a displacut Dolores Umbridge din Harry Potter. Cred ca am ajuns sa o urasc mai mult decat pe Valdemort.

Denisa C said...

Nu m-am gandit niciodata ce personaj as detesta.Nu cred ca as putea face asta, poate sa-l displac putin.Insa daca ar fi sa ma gandesc, probabil as alege-o pe Lydia Bennet din "Mandrie si prejudecata".

Stefan C. said...

Personajul care il urasc cel mai mult cred ca e Afrodita din Casa Noptii, deoarece se crede prea buna pentru a se compara cu altcineva.

Unknown said...

Nu pot spune ca urăsc un personaj anume, toate sunt interesante în felul lor de a fi,cu bune și cu rele, astfel întreținând atmosfera și incitând-o uneori pentru deliciul lectorului.

meduza said...

Nu urasc pe nimeni in mod special, dar sunt unele personaje antipatice, care pur si simplu imi displac. Sa zicem ca A din Micutele mincinoase, oricine ar fi ea/el. Nu-mi vine sa cred ca le face asta fetelor, si le pune sa treaca prin atatea greutati, legate de familie, prieteni, sanatate.

Unknown said...

Acum citesc Game of thrones iar personajul pe care il detest este Joffrey.

shosetzua96 said...

Personajul pe care il detest este Jeanine din Divergent.

andra lavander said...

personajul pe care il detest cel mai mult este Dolore Umbridge din Harry Potter, pe severus si Voldemort i-am inteles oarceum, dar femeia asta m-a scos din pepeni

Iulya Elena said...

Mie nu mi-a placut Devlin din Legile atractiei.

alexa ioana said...

nu detest un personaj anume, dar pot spune ca nu mi-a placut deloc James din Twilight

Anonymous said...

Dawn din Witchling Trilogy

Petcu Melania said...

Cum la revista Bravo a aparut seria Academia Vampirilor, si am ajuns la volumul 4, sunt sigura ca nu o pot suporta pe Avery Lazar.

Stephany said...

Neferet din Seria Casa Noptii ! Pur si simplu nu o pot suporta !

Cristina Criss said...

Am cateva personaje pe care nu le pot suporta din diferite serii, insa din seria Vampirii Sudului am cei mai multi, cred ca majoritatea de acolo au ceva care sa ma streseze, culmea este ca mi-a placut seria, dar nu se afla printre preferate.

Unknown said...

Personajul pe care eu il detest este Lady de Winter din Cei Trei Muschetari, viata tuturor personajelor ar fi mult mai usoara daca nu ar fi ea.

Unknown said...

NU am unul deocamdata. eu am avut noroc si am castigat de la voi furtuna de nisip . inca nu am citit-o dar mi-as dori sa am seria completa pentru cand o voi citi multumim de concurs

Unknown said...

il detest pe sotul lui Blanche din Leaganul pisicii.

Unknown said...

Cel mai tare o urasc pe Dolores Umbridge din Harry Potter. Femeia aia ma facea sa ma cert cu cartea!

YuLiAnDrEeA said...

Pai cred ca pe Bill din Vampirii Sudului,nu il pot suporta deloc pe tip!

bufnita pufoasa said...

In mod normal detesti un personaj negativ si in fiecare carte citita am avut un astfel de personaj, insa daca stau sa ma gandesc mai bine, fara ei cartile nu ar mai avea acelasi farmec.

horade said...

Cine poate fi ?
Raspuns: Gollum din Stapanul inelelor !

Larisa said...

Presedintele Snow din Jocurile Foamei...un personaj de-a dreptul diabolic.

Lucian Andrei said...

Lord Voldemort din seria Harry Potter.

Unknown said...

Personajul pe care il detest cel mai mult este dr.Davidoff din Fortele Raului Absolut.

hellena said...

Mie nu mi-a placut deloc de Baronul Harkonnen din Dune.

dya_dyana said...

Nu stiu de ce, dar ma enerveaza mult Edward din Twilight.

dya_dyana said...

Nu stiu de ce, dar ma enerveaza mult Edward din Twilight.

iobanicu said...

Hannibal Lecter :(

Lavinia Andreea said...

Nu mi-a placut deloc de Monica Morrel din ''Vampirii din Morganville''. Insuportabila mai era tipa!

Emilian S said...

Un personaj pe care l-am urat, a fost Smeagol sau ulterior Gollum din The Lord of the Rings. Rea si insuportabila fiinta.

Andreea Florentina said...

Ion, din Ion de Liviu Rebreanu.

dana71 said...

Mie nu mi-a placut deloc de Heathcliff din romanul La rascruce de vanturi. A fost extrem de razbunator si fara mila, fara sa tina cont pe cine uraste si se razbuna si daca acestia i-ar fi produs vreo suferinta in trecut.

Lost For Words said...

hmmm...Cred ca personajul ce il detest cel mai mult este Effie Trinket. Este un personaj care traieste in lumea ei, desi totul in jur nu e asa roz cum le vede ea. Nu face nimic decat sa urmeze de ani de zile aceeasi rutina: sa aiba grija de tributuri de la luarea lor din district pana la uciderea lor. Asta a facut ani de zile, pana cand norocul s-a schimbat pentru districtul 12.

Anonymous said...

Edward, Twlight