Recenzie Ingerul mecanic de Cassandra Clare

Am fost curioasă încă de la început cum anume avea să fie Îngerul mecanic având în vedere că este prezentat ca un prequel al Instrumentelor mortale. Ce personaje, ce poveste avea să ne aducă Cassandra Clare, ce legături va păstra, cum va reuşi să atragă publicul deja innebunit dupa aceasta serie. Acum pot spune că, pe de o parte autoarea a avut inspiraţie şi că, pe de altă parte, povestea este o operă independentă. Legăturile dintre cele două serii, în afară de faptul că este vorba tot de lumea Vânătorilor de umbre, sunt făcute subtil prin numele personajelor (determinându-te să încerci să stabileşti arborele genealogic), prin motanul Church (o fi posibil să fie cel din timpul nostru, al Instrumentelor??) sau prin... vă las pe voi să aflaţi.

Intriga este reuşită, bine condusă, atractivă, conţine elemente de neprevăzut, care aduc puncte în plus cărţii şi simţi că trebuie să îi acorzi timp, s-o citeşti pe îndelete şi nu dintr-o suflare (dovadă cât timp i-am acordat).

Într-o lume mult mai dark decât cea din Instrumente Mortale şi încărcată de nenumeroase fiinţe şi nefiinţe culese din diverse mitologii urbane şi religioase, Cassandra Clare reuşeşte să menţină o ordine şi o normalitate. Nu există momente în care să fi spus: „ei, aici a sărit calul” sau „asta e prea de tot”.

Personajele secundare bune sunt multe, variate, consider că bine conturate, şi am ajuns foarte repede să le plac şi să le regret. Cele negative sunt cu adevărat rele şi sinistre.

Personajele principale mi s-au părut iniţial variaţii ale lui Jace şi Clary dar pe parcurs încep să capete trăsături distincte, viaţă de sine stătătoare şi să aibă propriul lor început de poveste de dragoste (mă întreb însă ce se va întâmpla pe axa Tessa – Jem). Îmi place să cred că numele acestora, Tessa GRAY şi William HERONDALE, au o semnificaţie: gray adică gri aşa cum este situaţia Tessei care nu mai ştie ce şi cine este, la limita dintre lumea mundană şi Lumea de Jos, iar Herondale, de la heron adică stârc, nume ce susţine comportamentul lui Will, stârcul fiind, conform şi Armorial Gold Heraldry Symbolism Library, simbol al vigilenţei, a înţelepciunii divine şi imagine a luptei eterne (de ce nu interioare) a binelui împotriva răului. 

Personajele se completează şi motivează reciproc, iar dialogurile dintre ele sunt reuşite.

Ce consider că nu a fost conturat suficient este simbolistica, rolul îngerului mecanic în poveste şi motivarea activării sale subite, dar acesta e un impediment destul de mic şi nu strică (prea mult) farmecul cărţii pe care vă recomand s-o citiţi neapărat. Nu de alta, dar probabil veţi tânji după continuare.