Recenzie Caini Turbati de James Grady

Dacă v-am plictisit cu poveştile despre zombie atunci o să schimb azi registrul. Cartea pe care o să v-o prezint este una cu spioni. Nu în genul acelora cu James Bond, cu toate că personajele principale sunt în stare să facă faţă cu brio oricărei misiuni în care faimosul spion a fost implicat. 

Mad Dogs sau Câini Turbaţi în româneşte de James Grady ne prezintă aventura a cinci spioni ai CIA dintr-un punct de vedere un pic mai special. Staţi liniştiţi, momentele de acţiune, întoarcerile de situaţie şi tensiunea tipică unui roman de spionaj nu vor lipsi. Partea interesantă este că eroii noştri sunt catalogaţi ca nebuni periculoşi, fiind internaţi într-o clinică secretă a CIA. Aceşti nebuni îmbuibaţi zilnic cu pumni de medicamente, devin deodată victimele unei înscenări, iar din legume umane ajung să fie vânaţi fără milă devenind paria sau câini turbați. Nebuni, nebuni, dar sunt capabili să-şi dea seama că cineva vrea să-i acuze pentru o crimă pe care n-au comis-o. Aşa că se trezesc prinşi într-o cursă contra cronometru pentru a-l descoperi pe trădătorul ce se ascunde în Agenţie. Ironia este că pe cât de nebuni sunt, pe atât sunt de pricepuţi în meseria lor şi de aici li se trag toate. Cursul acţiunii este întrerupt doar de aducerile aminte ale personajelor (romanul este scris la persoana I, unul dintre personaje fiind cel ce povesteşte), de misiunile în care ceva s-a declanşat în mintea lor şi au luat-o razna. De războaiele la care au luat parte, de mizeria şi grozăviile de care omul e în stare să le facă semenului său. Căci dacă după standardele Agenţiei sau ale societăţii pot fi clasificaţi ca nebuni, ei au descoperit că dragostea, compasiunea şi prietenia sunt mult mai importante pentru fiinţa umană decât ura şi vărsarea de sânge. Relaţia dintre ei este ceea ce dă farmecul acestei cărţi. Să nu credeţi că înainte de evenimentele nefericite prin care au trecut erau nişte bestii sau nişte roboţi ce doar executau un ordin. Sufletul a fost cel care i-a trădat în vâltoarea evenimentelor. Şi dacă cei cu suflet bun ajung la ospiciu, unde credeţi că ajung cei fără remuşcări? În funcţii tot mai înalte şi în poziţii sociale respectate. Vă sună cunoscut? Asta e viaţa!

Merită să citiţi cartea, este una deosebită nu atât prin acţiunea ce o descrie, ci prin relaţiile umane ce înconjoară personajele principale. Este o poveste scrisă într-un ritm trepidant, dar şi cu un umor subtil în genul vechilor romane poliţiste.

Lectură plăcută!