Parerea mea: ...si la sfarsit a mai ramas Cosmarul de Oliviu Craznic

„... omul e învățat să tragă concluzii din informațiile pe care le are. În vreme ce adevărul se află, de cele mai multe ori, în informațiile care lipsesc...”

Față de această carte am avut o curiozitate avidă dar şi rezerve încă de când am auzit prima dată de ea. Am tatonat terenul, am căutat impresii şi reacții la ea; până la urmă m-am folosit de generozitatea librariei online Libris. Acum regret. Regret că nu am avut curajul de a mi-o cumpăra singură şi astfel de a participa atât cât pot la decizia lui Crâznic de a continua să scrie dar mai ales la decizia editurilor de a continua să-l publice.

A fost, dacă pot spune astfel despre o carte thriller sau chiar horror în unele părți, o plăcere s-o citesc şi, că tot a fost ieri 1 Decembrie, o ocazie să mă mândresc cu faptul că a fost scrisă de un român.

Mi-a plăcut stilul. Mi-a plăcut intriga, mi-au plăcut personajele şi evoluția lor. Personajele sunt introduse treptat şi începi să le cunoşti în acelaşi timp cu personajul principal. La început am fost nepăsătoare (ca şi povestitorul) şi cumva încurcată de numărul mare de personaje fiecare cu istoriile lui, dar m-am regrupat (mai repede ca acesta) şi am stabilit locul fiecăruia. Loc ce urmează a fi schimbat cum şi când nu te aştepți. Există şi personajul minunat, perfect al iubitei: „[..] imaginea unui înger într-o oglindă de ape. Gheața şi focul se împleteau în făptura ei deopotrivă de fierbinți şi de răcoroase; în ochi îi lucea zăpada iernii şi ploile de vară îi unduiau în păr.” şi există povestea de dragoste.

Am plâns în sinea mea după unele dintre personaje dar m-am bucurat că autorul şi-a păstrat linia şi nu a stricat povestea cu un deznodământ improbabil.

Modul în care te introduce în atmosferă e minunat. Decorul e el însuşi un personaj ce se transformă, ține pasul şi trasează liniile povestirii.
„Scorburile goale se holbau la noi ca găvanele unor țeste de mort, iar cei trei tovarăşi ai noştri trecură de marginea codrului ş intrară în umbră. Se auzea clipocitul lui L’Eau d’Inferne, iar frunzele şuşoteau poveşti cu demoni.”

E uneori macabră, iar violența, grotescul din unele părți fac ca „... şi la sfârşit a mai rămas coşmarul” să nu fie recomandată celor sub 18 ani (sau cu indulgență 16). Însă nimic nu este introdus de dragul grotescului, fiecare scenă are rostul ei.

Crâznic îşi atinge pe deplin Scopul declarat.
Îi înțeleg Motivația dar nu o accept în totalitate. (Din „monştrii mitici” prefer să subliniez „mitici” ceea ce îmi dă dreptul să mi-i închipui cum vreau.)
Mulțumirile m-au făcut să nu sar peste notele Ioanei Lăzărescu. Citindu-le m-am intrebat (în glumă fireşte) dacă şi în acest caz se potriveşte vorba : „în spatele fiecărui bărbat mare se află o femeie”

Of, am atâtea de spus dar nu e nici locul nici cazul. Un sigur lucru vă spun: dacă aveți vârsta de cel puțin 16 ani, indiferent ce tip de „monştri mitici” vă închipuiți şi acceptați, indiferent de ce gen de literatură preferați, faceți un bine şi citiți „... şi la sfârşit a rămas coşmarul”. 

MERITĂ