Recenzie Frumosii (Uratii #2) de Scott Westerfeld

Dacă nu ştiți chiar nimic despre această serie, poate ar fi bine să citiți mai întâi despre primul volum (aici).

Să fiu sinceră pe deplin, am început să citesc cartea într-o pasă proastă, entuziasmul meu fiind temperat şi de durata dintre volume. Ce vreți, năravurile vechi se schimbă greu... Inițial, Frumoşii nu a reuşit să mă scoată din pasa asta. Sub amprenta încă vizibilă a primului volum care mi-a plăcut, am avut aşteptări mari şi răbdare puțină.

Viața lui Tally după decizia de la sfârşitul volumului 1, deşi necesar a fi prezentată, este zugrăvită cam prea liniar, fără accente sau pete de culoare, într-un ritm monoton. Aş putea zice că asta a vrut autorul, că ceea ce ne arată este întocmai viața unui frumos în ciuda provocărilor aparente, dar cred că momentele lui Tally de confruntare cu sine însăşi meritau ceva mai multă intensitate.

Noile personaje care apar, dintre care unele o să capete un rol special, dezvoltă relații un pic cam prea repede, iar încrederea pe care le-o arată Tally se potriveşte foarte bine doar primei faze. Cum vechea Tally încearcă să-şi facă simțită prezența, aceste relații încep a fi analizate altfel de către eroina noastră, dar totuşi prea selectiv şi prea sumar. Elemente de care depinde însăşi salvarea ei sunt lăsate în baza unora care nu au demonstrat suficient că sunt de încredere.

Personajele vechi se dezvoltă în direcții periculoase sau rămân blocate şi mulțumite în tratamentul care li s-a acordat.

Dar această parte se încheie până la urmă şi Frumoşii reintră în făgaşul normal al seriei. Odată ce decizia este pusă în executare apare neprevăzutul şi provocarea. Despre care decizie este vorba nu discutăm pentru că este o prelungire, o aplicație a celei ce a stat la baza primului volum. În principiu, este o decizie bună, aceea de a fi ceea ce vrei şi nu ceea ce ți-e impus să fii.

Tally va descoperi noi „prieteni” şi se pare că îi va pierde pe alții. Cine sunt duşmanii, cine sunt prietenii este neclar. Voit sau nu, cineva va trăda, iar trădarea poate duce la distrugerea a tot ceea ce caută eroina noastră.

Conştientă de emoțiile şi de sentimentele pe care a început să le simtă în perioada cât timp a stat în Oraşul Frumoşilor, ea încearcă să-şi dea seama care dintre ele sunt cele reale şi ce reprezintă în fapt fiecare. Pentru a îngreuna situația, dezamăgirile simțite anterior încep a fi explicate, iar sentimentele celor implicați par sincere.

Dacă nesiguranța în ceea ce simte nu era de ajuns, Specialii îşi bagă din nou coada şi o pun pe Tally în situația de a lua decizii care îi rănesc (din nou) pe cei din jur. Sarea pe rană este faptul că Specialii au capacitatea de a atrage şi manipula pe oricine. Şi dacă nu pot atrage atunci iau cu forța. Finalul nu este unul care să surprindă, dar unul care deschide noi oportunități.

Ce reuşeşte al doilea volum al seriei este faptul că stabileşte liniile generale ale volumului următor şi acestea arată bine, chiar foarte bine. Se conturează probleme în dragoste, reevaluări de sine şi a societății, confruntări armate. Să sperăm că nu va dezamăgi aşa cum a făcut-o oarecum acesta.

În plus, şi e un plus important, autorul reuşeşte din nou să dea, uneori chiar pe ascuns, unele lecții de viață, lecții care vă va fi uşor să le asimilați dacă nu veți citi cartea „în diagonală”.

„Toți oamenii de pe planetă erau programați de locul în care se năşteau, îngrădiți de propriile credințe, dar trebuia măcar să încerci să-ți pui creierul la contribuție. Altminteri, era ca şi cum trăiai într-o rezervație, divinizând nişte zei falşi.”

Lectură plăcută!