Când pleci în doi la un drum lung cu mașina, șansele să deviezi de la ruta prestabilită sunt foarte mari…
Amy Curry are parte de un an groaznic. Mama ei a hotărât să se mute în celălalt capăt al țării și are nevoie de Amy ca să aducă mașina lor din California în Connecticut. Există însă o mică problemă: de la moartea tatălui ei, din primăvara trecută, Amy nu a mai fost capabilă să se urce la volan. Cu această ocazie, intră în scenă Roger, fiul în vârstă de nouăsprezece ani al unei vechi prietene de familie, care se dovedește a fi neașteptat de atrăgător… dar are și el problemele lui de rezolvat.
Amy nu își planificase ca în această călătorie să cunoască oameni noi și să ajungă să se împace cu moartea tatălui ei. Iar Route 50 – cel mai singuratic drum din America, Munții Colorado, câmpiile din Kansas, restaurantele tip vagon, motelurile sordide, Graceland, casa regelui Elvis, nu făceau nicidecum parte din traseu. Dar pe măsură ce parcurg împreună acest drum, Amy descoperă că oamenii de la care așteptai cel mai puțin sunt cei de care s-ar putea să ai nevoie cel mai mult – și că uneori trebuie să trăiești momente de rătăcire ca să îți (re)găsești drumul spre casă.
Roman aflat în Topul ALA (American Library Association) al celor mai bune zece cărți de ficțiune pentru adolescenți.
„Una dintre cele mai sensibile, irezistibile și plăcute călătorii cu mașina, așa cum nu am mai avut parte de multă, multă vreme.” - Deb Caletti, autoare nominalizată la National Book Award
„O carte incredibilă – sfâșietoare într-un mod amuzant și imposibil de lăsat din mână.” - - Lauren Myracle, Autoarea romanelor Thirteen și TTYL bestsellere New York Times
Cititi mai mult despre carte aici
Succes!
Castigatior anuntat pe 8 august
a Rafflecopter giveaway
in primul rand, multumesc pentru concurs.
ReplyDeletemi-ar placea ca editura Epica sa publice in Romania seria Starcrossed de Leisa Rayven si seria A sign of love de Mia Sheridan, in special Archer's voice care este, in opinia mea, cel mai buna carte din serie
Seria The Lunar Chronicles de Marissa Meyer.
ReplyDeletePan's Whisper de Sue Lawson, Alaska de Sue Saliba, Clara's War de Clara Kramer, My family for the war de Anne C. Voorhoeve, The race for Paris de Meg Waite Clayton, The color of our sky de Amita Trasi.
ReplyDeleteGirl online 2
ReplyDeleteTranslation??
ReplyDeleteMulțumim pentru concurs! Aș vrea seria Cicada de Belle Whittington.
ReplyDeleteThis comment has been removed by the author.
ReplyDeleteMi-ar placea sa se traduca in limba romana seria Sword of truth a lui Terry Goodkind, seria dupa care s-a facut serialul Legend of the seeker.
ReplyDeleteGfc: Ema
As dori sa se publice si la noi "All the bright places".
ReplyDelete"The race for Paris" de Meg Waite Clayton
ReplyDeleteSeria Outlander, ar fi fain sa se publice toate cartile. Gfc: Stefania
ReplyDeleteAs vrea sa se publice si volumul patru din seria The Maze Runner; GFC: Iulia
ReplyDeleteEu as dori sa se publice seria The Goddess Test <3
ReplyDeleteSilence de Natasha Preston, The journals of Kara and Jason de Charlie Wood
ReplyDeleteMi-ar place ca editura Epica sa publice cartea "Since You've Been Gone" de Morgan Matson
ReplyDeleteAs vrea sa citesc seria completa Outlander, scrisa de Diana Gabaldon.
ReplyDeleteGfc: Radu C
Pentru ca Editura Epica a publicat carti ale autoarei Jennifer L. Armentrout/, ar putea incerca sa publice si noua serie "Wicked" din care a aparut primul volum in strainatate.
ReplyDeleteGFC: horade