Review and Giveaway Blade Runner Book and Film

Now I am presenting you one of the most famous science fiction books and the film made after it.

Do Androids Dream of Electric Sheep? written by Philip K. Dick though is a masterpiece of science fiction genre, it does not raise a new idea, but one as old as the world. But what a good way to put it! Human desire to be a Creator, to be a demiurge accompanies us from the times of the ancient myths. The idea to equal God, to defy the divine, is the hubris, as the Greeks say, of which we didn’t escape and I don’t think we’ll ever escape as long we’ll exist as species. The relationship between Dr. Frankenstein and his creation would be a more handy and familiar example.

Philip K. Dick's book was written in 1968, and its action takes place in 2000... and a few years after. Mankind has conquered the space, but scorched the Earth after a nuclear conflagration. The whole planet is a desolate desert, and all species have disappeared or there are only a few exemplars remains and these are sold at astronomical prices. So people began to create amazingly accurate replicas of all desired animals because at the end nobody can live only between four walls without a little pet. No matter if it is artificial, if it acts like a real one. Yes, but they didn’t stop creating frogs and mice, but they also created humans. Androids to use for conquering the space, to use them in the most varied ways: from soldiers to prostitutes. The thing is that they were made so well that last generation can be distinguished from real people only through very complicated tests. What differentiates them from humans is the lack of empathy. And here comes the writer’s irony, because a large number of people, not just from the future, but from now have a GREAT lack of empathy. Androids gain self-awareness and the question that arises is: can we throw them away when they are no longer useful? Can you use them as mere machines? It seems that we are facing the primordial man and his Creator.

Book’s hero, Rick Deckard, is a bounty hunter hired by police to find Androids and withdraw them (read kill them). This is because Androids were not allowed to come to Earth, though they were already more human than humans and the only thing they wanted was to live in peace. Some manage to pass the tests of empathy and from here the people’s fear of being replaced by their creation. And from this situation arise the fundamental question: has the creation gain a soul or is just a machine? Can the man do God's work?

The book takes place in a futuristic frame and it has the rhythm of a noir film genre.

If you have not read the novel, you may have seen the movie Blade Runner by Ridley Scott, starring Harrison Ford. A controversial film precisely because it does not comply strictly with the storyline which has angered some fans of the genre. Or maybe it came after the first Alien movie directed also by Ridley Scott and everybody was expecting something more spectacular in every sense, although the first Alien is not comparable from this point of view with the second film of the series, Aliens, directed by James Cameron where the fight scenes abound. To complete the picture we must say that was the Star Wars era and all the SF film fans related to this.

Of course, Blade Runner has its action scenes, but the focus is mainly on issues that the Philip K. Dick’s book raises.

Gloomy post apocalyptic atmosphere (not dystopian as some says, because the terms refer to something else and they are not synonymous), the film tempo, the character development and the motivation of each of them creates a anguishing universe in which revolves the idea of the relationship between the creator and his creation, the place that each of them occupies and the rights and obligations they have to one another.

Like the book, the film asks for a moment of reflection and a little patience, it is not a flick whereat you go just go to kill time at the mall. The atmosphere, pictures, acting and the soundtrack written by Vangelis create a whole that makes this film a special one. I consider it to be a landmark in science fiction filmography.

Because they are well worth it, I’ll not just recommend you, but ask you, to read the book and watch the movie. You will not be disappointed! 

Romanian:

Astăzi am să vă prezint o carte dintre cele mai faimoase din întreaga literatură SF și filmul ce o ecranizează.

Visează androizii oi electrice? de Philip K. Dick cu toate că reprezintă o capodoperă a SF-ului, nu pune în discuție o idee nouă, ci chiar una veche de când lumea. Dar ce bine o spune! Dorința omului de a fi creator, de a fi demiurg ne însoțește încă din vremurile miturilor clasice. Ideea de a-L înfrunta pe Dumnezeu, de a sfida divinitatea, acesta este hybris-ul, cum spuneau vechii greci, de care n-am scăpat și nu cred că vom scăpa cât va exista această specie. Relația dintre dr. Frankenstein și arătarea căreia i-a dat viață, v-ar fi un exemplu mai la îndemână și mai cunoscut.

Cartea lui Philip K. Dick a fost scrisă în 1968, iar acțiunea ei se petrece în 2000... și câțiva ani de acum încolo. Omenirea a cucerit spațiul cosmic, dar a pârjolit Pământul în urma unei conflagrații nucleare. Planeta întreagă este un deșert dezolant, iar toate speciile de animale au dispărut sau se mai găsesc câteva exemplare ce sunt vândute la prețuri astronomice. Așa că oamenii au început să-și creeze replici uimitor de veridice după toate animalele care sunt dorite, pentru că totuși nimeni nu poate trăi doar între patru pereți fără un mic animăluț. Nicio problemă dacă este artificial, dar să se comporte precum unul real. Da, dar nu s-au oprit la creat broaște şi șoareci, ci au creat şi oameni. Androizi pentru a-i folosi la cucerirea spațiului, utilizați în domenii din cele mai variate: de la soldați până la prostituate. Culmea este că au fost făcuți atât de bine încât ultima generație nu mai poate fi deosebită de oamenii adevărați decât prin teste foarte complicate. Ceea ce-i diferențiază de oameni este lipsa de empatie. Și aici intervine ironia scriitorului, pentru că o mare parte dintre oameni, nu doar cei din viitor, ci și cei de acum, duc o Mare lipsă de empatie. Androizii capătă conștiință de sine și se pune întrebarea: îi putem arunca la gunoi când nu mai sunt folositori? Poți să te folosești de ei ca de niște simple mașini? Se pare că ne aflăm în fața omului primordial şi a Creatorului său.

Eroul cărții, Rick Deckard, este un vânător de recompense angajat de poliție pentru a găsi androizii și a-i retrage (citește a-i omorî). Şi asta pentru că androizii nu aveau voie să vină pe Pământ, cu toate că, devind mai umani decât oamenii, ei nu doreau decât să trăiască liniștiți. Unii reușesc să treacă testele de empatie și de aici groaza oamenilor de a nu fi înlocuiți de creația lor. Acest lucru naște și întrebarea fundamentală: a căpătat suflet creația sau este doar o mașinărie? Poate înfăptui Omul lucrul lui Dumnezeu?

Cartea se desfășoară într-un cadru futurist şi are ritmul unui film din genul noir.

Dacă nu ați citit romanul, atunci poate ați văzut filmul Blade Runner de Ridley Scott cu Harrison Ford. Un film controversat tocmai pentru că nu respectă cu strictețe linia poveştii, lucru care i-a deranjat pe unii fani ai genului. Sau poate că venea după primul Alien, film regizat tot de către Ridley Scott, iar toți se așteptau la ceva mai spectaculos în toate sensurile cu toate că și primul Alien nu se compară din acest punct de vedere cu al doilea film Aliens regizat de James Cameron în care abundă scenele de luptă. Ca să fie tabloul complet, trebuie să spunem că era epoca seriei Star Wars și toți fanii filmului SF se raportau la aceasta.

Desigur și Blade Runner are scenele sale de acțiune, însă accentul cade mai ales pe problematica ce o ridică și cartea lui Philip K. Dick.

Atmosfera sumbră post apocaliptică (nu distopică cum o caracterizează unii, termenii se referă la cu totul altceva și nu sunt sinonimi), tempo-ul filmului, desfășurarea personajelor și motivația fiecăruia dintre ele creează un univers angoasant în care gravitează ideea relației dintre creator și creație, a locului pe care îl ocupă fiecare dintre aceștia și în dreptul și obligațiile pe care le au unul față de celălalt.

Ca și cartea, filmul vă cere un moment de reflecție și un pic de răbdare, nu este un flick la care te duci doar ca să mai omori timpul pe la mall. Atmosfera, imaginile, jocul actorilor și coloana sonoră scrisă de Vangelis creează un tot unitar ce fac ca acest film să fie unul deosebit. Eu îl consider unul de referință în filmografia peliculelor SF.

De aceea nu doar vă recomand, ci chiar vă rog, pentru că merită cu prisosință, să citiți cartea și să vizionați filmul. Nu o să fiți dezamăgiți!