RECENZIE
Și ca să vedeți că nu am spus prostii cu privire la The Hunger Games, astăzi vreau să vă propun un film cu adevărat de acțiune, cu o tematică asemănătoare, dar de o cu totul altă factură. Filmul îl vom înscrie în maratonul de Crăciun de pe 26 decembrie.
Am zis să scriu despre el tocmai pentru a face o paralelă la Jocurile Foamei cu toate că nu este unul
dintre cele trei filme menționate atunci și că veni vorba, ăsta era subiectul,
nu critica sau admirația. Poate nu am fost prea explicit? Am adus aminte
(pentru cine-l cunoaște) de Predator
din 1987 cu Arnold Schwarzenegger și
regizat de John McTiernan, iar dacă
nu l-ați văzut, îl recomand cu căldură nu doar fanilor SF, fiind unul dintre
cele mai bune filme de acest gen. Nu contează că e de acum 25 de ani, e „marfă”
sau „super” cum ați zice voi acum.
Revenind la filmul nostru, el se intitulează Predators, este din 2010 şi regizat de Nimrod Antal. Este al treilea film al seriei, dacă le putem numi
așa din punct de vedere cronologic. Nu includem aici Alien vs Predator, franciza ce a împletit cele două faimoase serii
datorită jocurilor video cu același nume, dar care nu poate sta alături de
originale prin prisma calității. Așa că primul este Predator, al doilea Predator
2 din 1990 cu Danny Glover în
rolul principal și al treilea este Predators
cu Adrien Brody. Aș fi vrut să vă fac
o surpriză plăcută cu primul, însă nu am mai găsit pe nicăieri DVD-ul. Nu fiți
supărați și acesta merită să-l aveți.
Filmul, sau toată seria, s-ar putea reduce la un
citat de Ernest Hemingway: „Nu
există vânătoare precum vânătoarea de oameni, iar aceia ce au vânat oameni
înarmați destul de mult timp și le-a plăcut, nu vor mai fi interesați de nimic
altceva după aceea.”
Cu siguranță ați văzut pe la televizor o grămadă de burtoși ce împușcă animale cică, spun ei, pentru sport (dacă ar fi din cauza foamei ar fi altceva). Și uite așa, ce ar fi dacă am transpune totul într-o lume imaginară unde niște creaturi extraterestre ar suferi de aceeași „boală”? Din punct de vedere al moralității şi fair-play-ului, extratereştii par mai buni decât oamenii pentru că strâng la un loc tot felul de dubioși, criminali, mercenari sau indivizi căliți în tot felul de lupte din întreaga lume. Ii duc într-un loc din universul acesta și încep să-i hăituiască într-o arenă de luptă impusă. Vă sună cunoscut?
Cu siguranță ați văzut pe la televizor o grămadă de burtoși ce împușcă animale cică, spun ei, pentru sport (dacă ar fi din cauza foamei ar fi altceva). Și uite așa, ce ar fi dacă am transpune totul într-o lume imaginară unde niște creaturi extraterestre ar suferi de aceeași „boală”? Din punct de vedere al moralității şi fair-play-ului, extratereştii par mai buni decât oamenii pentru că strâng la un loc tot felul de dubioși, criminali, mercenari sau indivizi căliți în tot felul de lupte din întreaga lume. Ii duc într-un loc din universul acesta și încep să-i hăituiască într-o arenă de luptă impusă. Vă sună cunoscut?
Însă vânătorii nu sunt
la fel, apar divergențe, victimele încep să colaboreze (poate ați auzit de
expresia onoare între hoți, criminali în cazul nostru), caracterele, viciile,
obsesiile, dar și calitățile răbufnesc sub presiunea ororii situației în care
se găsesc și indivizi care în situații diferite ar fi putut ucide cu zâmbetul
pe buze, aici își regăsesc spiritul de sacrificiu, umanitatea, camaraderia și
dorința de a face un bine semenului tău. Să nu exagerăm, unii sunt putrezi până
în străfundul sufletului. Ei descoperă că vânătorii pot fi învinși, că nu sunt
invincibili în ciuda diferenței fizice sau tehnologice. Dacă în primul film Arnold Schwarzenegger mai putea face
apel la forța lui, aici nici nu poate fi vorba de forță brută, Adrien Brody fiind o treime din el.
Extratereștrii sunt oricum mai mari, mai puternici decât noi și forța fizică
devine o cantitate neglijabilă. Inteligența vânătorului este cea care va conta,
şi de aceea v-am spus în comentariul despre Jocurile
Foamei că eroina principală nu ar fi trebuit să aibă probleme ținând cont
de mediul unde se desfășura lupta. Iar dacă inteligența este cea care primează,
dictonul vechi de când lumea Luptă sau
fugi este prezent și perfect aplicabil. Va scăpa oare cineva? Urmăriți-l și
veți afla.
Pelicula a vrut să fie
un omagiu adus primului film al seriei, fiind construit pe același tipar, chiar
și aceeași coloană sonoră a fost folosită aici. Este bine condus, tensiunea se
acumulează într-un crescendo dozat, fără introduceri plictisitoare sau
explicații fără rost, totul pe fundalul unui suspans permanent. Scenele de
luptă sunt alerte și surprizele apar când nu te aștepți. Un adevărat film de
acțiune.
Despre actori, în afară
de Adrien Brody, i-aș putea aminti pe
Laurence Fishburne, Danny Trejo, Alice
Braga sau Topher Grace.
Cine o să-l câștige, o
să poată face o comparație între el și The
Hunger Games din punct de vedere a ceea ce înseamnă hăituirea unor oameni
și lupta pentru supraviețuire. Ce e mai important, este că nu o să vedeți scene
de violență cu copii. Contează?
Vizionare plăcută!
Dacă vreți DVD-ul
Predators, tot ceea ce trebuie să faceți este să urmăriți Mythical Books via
GFC şi să completați formularul de mai jos.
Succes!
a Rafflecopter giveawayCastigatoarea este Stefana Alexandra
Cred ca actiune si elemente noi...sa nu fie o poveste obisnuita.
ReplyDeleteCRED CA trebuie sa aiba cat mai multe elemente din domeniul SF-ului..
ReplyDeleteCred ca ii trebuie actiune si originalitate
ReplyDeleteefecte speciale bune și o poveste de calitate...
ReplyDeleteElemente supranaturale/extraterestre. Orice tine de necunoscut. Efectele speciale trebuie sa fie foarte bine puse la punct, si la fel si povestea. Prea multe filme avand acelasi subiect devin cliseice si enervante.
ReplyDeleteO poveste originala si plina de suspans.
ReplyDeleteMulţumim pentru concurs! Baftă participanţilor!
ReplyDelete