Pages

Friday, October 26, 2012

La Multi Ani, de Sfântul Dumitru!


Tradiții şi obiceiuri de Sfântul Dumitru

În credința populară, anul este împărțit în vară şi iarna. Dacă Sfântul Gheorghe încuie iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele. Există credința că în această zi, căldura intră în pământ şi gerul începe a-şi arăta colții.
În Ajunul sărbătorii Sfântului Dimitrie, se aprind focuri, peste care sar copii pentru a fi sănătoşi tot anul. Focul are şi menirea de a alunga fiarele şi de a încălzi morții. După ce focul este stins, țăranii aruncă un cărbune în grădină, ca aceasta să primească putere de a rodi.

Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor. Este ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. Aceştia îşi aşează cojocul în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră. Un alt mod de a afla cum va fi iarna, este să urmăreşti mersul oilor în dimineața sărbătorii Sfântului Dumitru. Dacă dimineața se va trezi întai o oaie albă şi va pleca înspre sud, iarna va fi grea; dacă se va trezi o oaie neagra şi va pleca spre nord, iarna va fi uşoară.
Ziua Sfântului Dumitru era şi o zi a soroacelor, se terminau învoielile încheiate între stăpânii oilor şi ciobani la San-George, de unde şi zicerea că "la San-George se încaieră cainii, iar la Samedru se sfădesc stăpânii".
De Sfântul Dumitru se tocmesc servitorii pentru diverse treburi şi se strică stanele. Țăranii tund coama cailor pană la trei ani, ca să aibă păr frumos.

În anumite zone, țăranii îl cinstesc pe Sfantul Dimitrie, Izvoratorul de mir, ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul, folosit la Sfanta Împărtăşanie.

Alte credințe în ziua Sfântului Dumitru:

- dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi buna, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă şi frumoasă;
- nu se piaptană, că-i primejdios de lupi;
- dacă luna va fi plină şi cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi grele;
- se face pomană grau fiert cu unt, lapte sau brânză.
(sursa: CrestinOrtodox.ro)

În legendele populare româneşti, Samedru este asemănat cu Făt - Frumos. Samedru este văzut ca un om simplu, crescător de animale.
În ajun de Sf. Dumitru, la sate se aprind focuri mari (focurile lui Samedru). Pentru aprinderea focului trebuie ales un brad verde. Acesta va fi ales cu câteva zile înainte de cete de copii însotite de câțiva tineri. Pe înserat tot copiii sunt cei care aprind focul în prezența întregii suflări a satului. Dacă tinerii reuşesc să sară peste foc, înseamnă că se vor căsători în anul ce urmează, iar copiii vor fi sănătoşi. Cei vârstnici vor lua din focul aproape stins un tăciune pe care îl vor arunca în livadă pentru ca aceasta să fie roditoare anul viitor. Atunci femeile oferă participanților fructe de toamnă şi colaci.

- dacă în grădină a rămas o floare ce nu s-a ofilit, aceasta nu trebuie ruptă, ci lăsată acolo spre mângâierea sufletelor celor morți;
- în ziua de Samedru încep să fiarbă vinurile şi se mută pomii tineri în livadă;
- in Oltenia, daca tii aceasta sarbatoare conform obiceiurilor, se spune ca lupii nu iti vor manca vitele;
- în popor se spune că dacă până în această zi nu ți-ai plătit datoriile, le vei da înapoi dublu;
- în Bucovina cine seamană usturoiul după Samedru va avea parte în anul următor numai de pagubă.

8 comments:

  1. la multi ani,tuturor celor care poarta numele de dumitrru

    ReplyDelete
  2. In primul rand la multi ani tuturor care poarta acest nume!
    Eu nu am avut pe nimeni cunoscut cu acest nume,insa astazi in ora de religie am ,,celebrat'' oarecum aceasta zi mergand la biserica de langa liceul nostru :D .Nu cred ca ne lasa conducerea,caci ar fi fost frumos sa stam mai mult de o ora :D.

    ReplyDelete
  3. La mulţi ani, să trăiască cu numele sărbătoriţii acestor zile!

    ReplyDelete
  4. In calitate de "detinator" de 2 sarbatoriti, va multumesc!!!

    Tuturor Dumitriilor, Dumitrelor si alte derivate :D,

    LA MULTI ANI!

    ReplyDelete
  5. Deţinător? Copiii, soţul, părinţii, fraţi, surori?
    Să-ţi trăiască!

    ReplyDelete
  6. @Cristina E - fiu si tata!

    ReplyDelete
  7. Să vă trăiască şi să fie sănătoşi!

    ReplyDelete
  8. Sa va traiasca si sa va bucurati de ei>:D<!

    ReplyDelete