Recenzie Delirium (Delirium #1) de Lauren Oliver

Before scientists found the cure, people thought love was a good thing. They didn’t understand that once love -- the deliria -- blooms in your blood, there is no escaping its hold. Things are different now. Scientists are able to eradicate love, and the government demands that all citizens receive the cure upon turning eighteen. Lena Holoway has always looked forward to the day when she’ll be cured. A life without love is a life without pain: safe, measured, predictable, and happy.

But with ninety-five days left until her treatment, Lena does the unthinkable: She falls in love.

„I love you. Remember. They cannot take it.”

Indiferent ce v-aş spune despre această carte cred ca ar trebui s-o citiți voi înşivă.

Este excelent scrisă.

Lauren creează cu îndemânare o lume care nu ai fi crezut că poate exista cu adevărat. O lume pe care nu doar o priveşti din fotoliul tău de cititor ci eşti absorbit în ea. Chiar dacă la început îți creează nelinişte, neîncredere cu privire la noile legi pe care trebuie să le respecți, trăieşti alături de Lena, alături de cei vindecați, îti închipui Invalizii şi realizezi că acțiunile lor sunt veridice, posibile. Motto-urile alese pentru fiecare capitol fac să adâncească această senzație. Pe parcurs te trezeşti că-ți doreşti să se „trezească” şi alte personaje, aproape că te superi pe autoare că nu-i face şi pe alții să-şi dea seama de adevărata față a lucrurilor.

The most dangerous sickness are those that make us believe we are well./ Proverb 42, The Book of Shhh (Shhh prescurtare de la „The Safety, Health, and Happiness Handbook”)

Ori boala este dragostea: amor deliria nervosa, iar oamenii de ştiință au stabilit că pentru a salva societatea umană trebuie eradicată boala. O boală la care se consideră că eşti predispus chiar şi pentru faptul că-ți place „culoarea răsăritului”.

Delirium se împarte în două: viața Lenei înainte şi după a afla adevărul despre lumea în care trăieşte, despre Invalizi şi despre dragoste.

„Love: a single word, a wispy thing, a word no bigger or longer than an edge. That’s what it is: an edge; a razor. It draws up through the center of your life, cutting everything in two. Before and after. The rest of the world falls away on either side.

Before and after – and during, a moment no bigger or longer than an edge.”

Before, întâlnim o Lena care suferă din cauza trecutului familiei sale, o Lena căreia acea procedură obligatorie pentru toți cei ce-au împlinit vârsta necesară îi va asigura fericirea. Ea acceptă fără a pune la îndoială regulile şi orânduirile deşi este intrigată de modul în care au loc raidurile poliției, de faptul că orice drept este suspendat în timpul acestora, de modul în care sunt tratați simpatizanții sau cei bănuiți măcar că ar fi simpatizanți, de modul în care posibilele efecte adverse ale procedurii sunt ignorate.

Autoarea a prins excelent evoluția Lenei, modul şi motivele pentru care Lena îşi schimbă părerea cu privire la societatea în care trăieşte, cu privire la simpatizanți şi Invalizi şi în ceea ce priveşte iubirea. Negrul nu este chiar atât de negru, albul nu chiar atât de pur, totul nu e decât o variație în gri.

During – începe o dată cu prima intâlnire şi sfârşeşte în momentul în care recunoaşte față de sine că iubeşte.

„Grace’s life fell apart because of a single word: sympathizer. My world exploded because a different word: suicide.

Correction: that was the first time my world exploded.

The second time my world exploded, it was also because of a word. A word that worked its way out of my throat and danced onto and out of my lips before I could think about it, or stop it.

The question was: Will you meet me tomorrow?

And the word was: Yes.”

After – After devine o carte de acțiune, una foarte bună. Nu ştii ce urmează, nu ştii dacă reuşesc nu vei şti dacă trăiesc. Începe jocul de-a şoarecele şi pisica, lupta pentru a-şi ascunde relația, iar semnele bolii sunt din ce în ce mai greu de ascuns.

After e lupta pentru supraviețuire, pentru salvare. Salvarea lor, salvarea dragostei lor. Ce este bine şi ce este rău este stabilit şi hotârârea luată. Dacă o vor putea pune însă în practică şi dacă vor reuşi, rămâne de văzut...

After e trădare (doar bănuită), dezvăluiri răscolitoare, ajutor, deznădejde, fugă...

„And then he opens his mouth and his mouth form one last word.

The word is: Run”

 Relațiile Lenei cu Hana, prietena cea mai bună, cu Alex, sunt bine construite. Relația Lena – Hana evoluează, se schimbă, e ruptă şi renăscută mai puternică. Relația Lena – Alex se naşte aparent uşor dar e în pericol să dispară la un moment dat. Reluată în condiții neaşteptate şi periculoase, ea devine una pasională dar şi una care îi deschide ochii Lenei, îi arată adevăruri despre societate, despre familie, despre Sălbăticie, despre iubire, despre sacrificiu.

 Am citit destul de multe cărți; multe mi-au plăcut, unele m-au amuzat, din altele am avut considerabil de învățat, dar destul de puține mi-au ajuns la suflet. Delirium e una dintre ele. Nu am în vedere modul excelent în care este scrisă şi talentul dovedit al autoarei. E vorba de faptul că pune o problemă importantă: ce este viața fără sentimente? Pentru ce merită să lupți? Cine are drepul să decidă că poți sau nu iubi? Că poți sau nu să-ți iubeşti şi să-ți alinți copiii, iubitul?

„[...] I am no one special. I am just a single girl. I am five feet two inches tall and I am in-between in every way.

But I have a secret. You can build walls all the way to the sky and I will find a way to fly above them. You can try to pin me down with a hundred thousand arms, but I will find a way to resist. And there are many of us out there, more than you think. People who refuse to stop believing. People who refuse to come to earth. People who love in a world without walls, people who love into hate, into refusal, against hope, and without fear.

I love you. Remember. They cannot take it.”

 PS - "Inima franta" are certificat medical / Medicii de la Universitatea John Hopkins din Baltimore au consultat 19 pacienti internati cu simptome clasice de infarct - dureri in piept, probleme respiratorii, un randament redus al cordului. Ei bine, nici unul dintre ei nu avea infarct, absolut toti sufereau de "sindromul inimilor frante", care produce o concentratie ridicata a hormonilor de stres in sange. "Noi credem ca nivelul ridicat al adrenalinei anesteziaza, pur si simplu, muschiul cardiac", afirma unul dintre medici.

"Prea multa adrenalina poate fi daunatoare pentru inima", spune altul. Cercetatorii americani studiaza de ani de zile fenomenul iubirii. La inceput, ei le-au facut tomografii studentilor proaspat indragostiti si au constatat ca mereu, aceleasi zone ale creierului erau active. Pe urma, au repetat investigatiile pe subiecti care tocmai fusesera parasiti de parteneri si au descoperit ca durerea despartirii este prelucrata in aceleasi zone ale creierului ca si fiorii dragostei. Ca suferinta produsa de pierderea persoanei iubite produce acelasi "cocteil" de hormoni ca si starea de fericire [...]. Proverbele au dreptate: cu dragostea nu-i de glumit.” (articol preluat Formula As nr 739) 

„[…] oficial, dragostea a fost inclusă pe lista maladiilor de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS). / OMS îi fixează chiar simptome dragostei, cum ar fi insomnia, palpitațiile, reacțiile impulsive, uneori durerile de cap, chiar gânduri extremiste care includ persoana respectivă. Este boală, dar nu dă și dependență, acesteia fiindu-i fixat termenul de expirare la patru ani. Se pare că după interval va fi schimbată sursa de contaminare a acestei boli." (articol preluat DeCeNews)

Ce ziceți?  Deja se pune problema că dragostea e o boală. Cât de departe (sau aproape) suntem de lumea Delirium???