Pages

Wednesday, August 29, 2012

Parerea mea si CONCURS: Furiosii de David Moody

Parerea mea:

Hater?
Furioșii de David Moody în traducerea românească. Da, ştiu că sună cam aiurea şi nu este ceea ce trebuie, iar hate înseamnă a urî, dar cum ar fi sunat urâcioșii? Așa că interpretarea traducătorului cred că este cea bună.

O carte răscolitoare care, nu vă luați după cei care spun altceva, merită citită. Dacă ați fost atenți la filmografia americană şi la cea britanică, sper că ați sesizat că americanii pun accentul pe formula clasică a zombie-ului care se mișcă destul de greu, mănâncă creier şi carne de om (Dawn of the dead), iar englezii au o aplecare spre forma turbaților, a celor care se mișcă foarte repede şi unde șansele de supraviețuire sunt minime (28 days, 28 weeks later). Furioșii... eee... cu ei este o altă problemă. Ei nu sunt nici zombie, nici turbați. Ei sunt oameni ca toți oamenii, cu aceleaşi nevoi şi necesități, numai că au o mică problemă... nu-i suferă pe cei care nu sunt ca ei. Da’ nu doar că nu-i suferă, vor să-i omoare, să-i facă praf. E ca și cum dimineața nu te trezeşti alături de soție ci de un vierme scârbos. Stați liniștiți, și reciproc este același lucru, dar cei ce au microbul (sau ce-o fi), poate ei sunt cei normali, sunt mai puternici fizic.

Cartea este tulburătoare și este scrisă la persoana I ceea ce face ca totul să sune mai personal și de aici și mai dramatic. Personajul principal este Danny McCoyne un individ ca orice altul, angajat la Biroul pentru Prelucrarea Amenzilor de Parcare, adică chiar un tip cu totul anost. El trăiește alături de familia sa o viață normală când începe să vadă cum apar cazuri de violență extremă asupra unor persoane de către grupuri organizate spontan. Victimele pentru moment sunt doar furioși, dar nimeni nu-i cataloghează așa, iar toată ura și scârba celor din jur este canalizată împotriva lor. Schimbarea este brutală și nimeni nu are vreo explicație, așa că Danny observă cum toată viața și implicit societatea în care trăiește începe să se destrame și să o ia razna. Totul până într-o bună zi când va simți un val de ură de neconceput și un dezgust teribil pe care familia sa îl revarsă asupra lui. Din acel moment va ști că lumea pentru el s-a sfârșit și că va trebui să fugă și să lupte pentru viața sa. Doar fetița lui nu are acel sentiment față de el și de aici groaza de a-și părăsi copilul pe care îl simte că este la fel ca el și care se află în mâna taberei adverse. Neputința de a salva copilul îl va măcina îngrozitor, dar numai gândul de a se întoarce înapoi la ea îl va ține în viață şi îi va da un țel în această lume aflată în pragul distrugerii. Teama că nu-și va putea proteja familia îl poartă printr-o întreagă gamă de emoții ce vor atinge paroxismul în momentul în care va conștientiza că ceva s-a schimbat în existența sa și nimic nu va mai fi la fel. Ura pe care o simte din partea celorlalți și dorința sa și a celor ca el de a-i omorî pe ceilalți va deveni vectorul după care își va călăuzi de acum încolo viața.

Tensiunea este bine dozată de către scriitor. Acțiunea, așa cum ne-a obișnuit Moody, debutează direct și fără multă pregătire și nu va trena deloc. Este interesant cum autorul, prin sentimentele de confuzie și groază ale personajului principal prins în vâltoarea evenimentelor, descrie modul în care societatea se manifestă și se deteriorează.

Romanul este răscolitor tocmai prin prisma faptului că tabăra inamică este tot a oamenilor și nu a unor monștri, iar de aici și greutatea cititorului de a ține cu o parte sau cu alta, pentru că oricare din ele sunt și victime și călăi în funcție de situația apărută.

Un stil nou, o idee nouă, și cine ştie... poate va naşte un curent nou. Merită s-o citiți!

George a.k.a. ZombieMaster

CONCURS

Dacă v-a trezit interesul, puteți câștiga volumul Furiosii (Haters #1) oferit de Mythical Books (nesponsorizat) prin lăsarea unui comentariu în care să indicați numele și numele GFC prin care urmăriți Mythical Books. Noi zicem că merită!
Va puteti inscrie pana pe 9 septembrie.

Cartea nu este sponsorizata.
Aveti grija sa va inscrieti la Stalkers!

62 comments:

  1. Harja Maria Cristina
    GFC: Cristina Criss

    ReplyDelete
  2. Nume:Stancovici Veselina Natalia
    GFC:Kiki
    Multumim de concurs. :]

    ReplyDelete
  3. Pauna oana
    GFC:nastya paun.cartea e superba.o vreau pe raftul meu de carti!

    ReplyDelete
  4. GFC:Andreea
    Nume: Serban Andreea Bianca

    ReplyDelete
  5. Iiiih... amenzi, zici? Chiar ca viata tipului acesta nu putea fi mai plictisitoare. Totusi, mi se pare interesant subiectul, si imi place si mai mult ca nu o da in balarii. Good.

    Georgiana P.
    Geo.

    ReplyDelete
  6. Lupsan Sabrina
    GFC: sabrina8_dulcik

    ReplyDelete
  7. Oprea Izabela Gabriela
    GFC: Bella

    ReplyDelete
  8. Nume: Mara Cristina
    GFC: Crisstina M

    ReplyDelete
  9. buna recenzia. nu am citit carti horror pana acum dar o sa caut sa citesc una sa vad daca imi prieste :D
    nume, gfc: Cristina Borcan

    ReplyDelete
  10. This comment has been removed by the author.

    ReplyDelete
  11. Cristea Bianca Marina
    GFC: bianca biuts

    ReplyDelete
  12. Nume:Ciofirdel Izabela
    GFC:JustLaugh

    ReplyDelete
  13. Nume: Ardelean Alexandra
    GFC: Alexa1898

    Frumoasa recenzia. Cartea pare chiar promitatoare, daca nu o castig aici cu siguranta o voi cumpara.

    ReplyDelete
  14. Nume: Roxana Turcitu
    GFC: roxtao

    ReplyDelete
  15. Nume: Nedelcu Larissa
    GFC: !Melamine

    ReplyDelete
  16. cristina boncea
    crisa

    ReplyDelete
  17. Nume: Ciangau Diana-Andreea
    GFC: dya_dyana

    ReplyDelete
  18. Nume:Gheorghiev Alexandra Ioana
    Gfc:Alexandra Gheorghiev

    ReplyDelete
  19. Nume:Gheorghiev Alexandra Ioana
    Gfc:Alexandra Gheorghiev

    ReplyDelete
  20. Nume: Alexandra Cristina Mitrutoiu
    GFC: Ale Criss
    :P Super recenzie!

    ReplyDelete
  21. Purcareata Diana
    -D-
    Multumesc.

    ReplyDelete
  22. giorgiana turcu
    gfc giorgiana turcu

    ReplyDelete
  23. GFC: Alice D
    Alice Dumitrache

    ReplyDelete
  24. Mandu Bianca Andreea
    GFC : ByBy

    ReplyDelete
  25. Nume: Moroti Cristina
    GFC: Cristina Moroti

    ReplyDelete
  26. Nume: Penca Cristina
    GFC: Cristinna

    ReplyDelete
  27. Nume: Niculie Andreea-Daniela
    GFC: jacqlineveve

    Multumim pt concurs!

    ReplyDelete
  28. nume: Diaconescu Madalina
    GFC: Madi
    interesanta carte

    ReplyDelete
  29. Nume: Botezatu Paula
    GFC: paula
    Multumim pentru concurs!

    ReplyDelete
  30. Nume: Demetrescu Horatiu Gabriel
    GFC: horade

    ReplyDelete
  31. Nume: Bunduc Claudia
    GFC:claudiabunduc

    ReplyDelete
  32. Uau! Adică pur şi simplu te trezeşti că prietenii tăi sunt nişte larve scârboase dacă ai virusul, trebuie să fie foarte interesant:-? Şi traducerea titlului e mult mai ok aşa decât urâcioşii:))

    Tiba Ştefana Alexandra
    GFC: Ştefana Alexandra

    ReplyDelete
  33. Burciu Silvia Alexandra
    GFC: Smiling Miss

    ReplyDelete
  34. Nume : Matei Andrada Ioana
    GFC : Andrada Matei

    ReplyDelete
  35. This comment has been removed by the author.

    ReplyDelete